Despre felul în care istoria familiei, atașamentul, emoțiile și relațiile modelează viața copiilor și a părinților

Text de Timea Müller

În toamna acestui an, la Editura Trei apare în limba română Fericire moștenită, cea de-a treia carte a psihoterapeutei germane Sabine Lück tradusă pentru publicul din România. Volumul continuă reflecția asupra transmiterii transgeneraționale începută în Destin moștenit, dar mută centrul de interes către relația dintre părinți și copii și către întrebarea ce se întâmplă, concret, cu moștenirea unei familii atunci când o nouă generație intră în relație cu ea.

Pentru mine, apariția acestei cărți are și o semnificație profesională aparte. Lucrez de mai mulți ani direct cu Sabine Lück și cu metoda Generation Code®, pe care am adus-o și dezvoltat-o în România prin formări, traducerea și adaptarea terminologiei de specialitate, instrumente de lucru și construirea unei comunități profesionale care utilizează astăzi această perspectivă în lucrul cu adulți, copii și familii.

Am fost implicată, de-a lungul anilor, în aducerea și dezvoltarea în România a muncii Sabinei Lück și a metodei Generation Code®, atât prin formări și traducerea conceptelor de specialitate, cât și prin promovarea și integrarea volumelor sale pentru publicul român. Am lucrat la edițiile românești ale cărților sale, la Strămoși pe divan și Destin moștenit și, acum, la Fericire moștenită, cu o atenție specială acordată traducerii și terminologiei specifice metodei.

Prin Ancestry Hub am susținut, în paralel, construirea unui cadru profesional în care aceste concepte să poată fi cunoscute, discutate și utilizate în practica terapeutică și educațională din România. Tocmai de aceea, lectura mea nu poate fi una exterioară. Cunosc modelul Generation Code® din interior, din formare, practică, supervizare și predare. În același timp, consider esențial ca o carte care abordează trauma transgenerațională, atașamentul, dezvoltarea copilului, procesele sistemice și epigenetica să fie citită cu precizie profesională: diferențiind între datele cercetării, conceptele clinice ale metodei și ipotezele terapeutice construite în jurul experienței practice.

Din această perspectivă, Fericire moștenită este mult mai mult decât o continuare a unei teme deja cunoscute. Cartea propune o schimbare de accent: de la întrebarea despre ceea ce am primit din trecut către responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă, prin noi, în generația următoare.

Sabine Lück pornește de la ideea că transmiterea transgenerațională nu poate fi explicată printr-un singur mecanism. Cartea introduce perspectiva psihodinamică, sistemică familială, socioculturală și biologic-epigenetică și urmărește modul în care experiențele unei generații pot continua să influențeze viața următoarelor generații prin relații, reglare emoțională, credințe, comportamente, strategii de supraviețuire și modele parentale.

Partea cu adevărat specifică a cărții începe însă odată cu întrebarea asupra rolului copilului în această dinamică.

Generation Code® pornește de la dependența fundamentală a copilului față de persoanele sale de atașament și de la extraordinara sa capacitate de adaptare relațională. Copilul învață foarte devreme ce facilitează apropierea, ce produce distanță, ce îl liniștește pe adult și ce amenință legătura. În acest proces apar soluții care pot avea o funcție vitală în copilărie și care, mai târziu, continuă să structureze relațiile adultului.

Sabine Lück numește această organizare relațională contract de loialitate.

În cadrul Generation Code®, sunt descrise cinci modalități prin care copilul încearcă să răspundă vulnerabilităților familiale: își retrage propriile nevoi pentru a nu împovăra părinții; preia rolul unei persoane absente; dezvoltă acele capacități care par să le lipsească adulților; se pune la dispoziția părintelui ca substitut pentru propriul său copil interior sau exprimă prin comportamentul său părți psihice care nu au putut fi integrate de generația anterioară.

Aceste concepte sunt specifice Generation Code® și tocmai aici se află una dintre contribuțiile cele mai interesante ale metodei: comportamentul copilului este privit într-o logică relațională și transgenerațională. Întrebarea clinică nu se oprește la „Ce are acest copil?”, ci continuă cu „La ce răspunde acest copil în sistemul său relațional?” și „Ce funcție a devenit necesară pentru el în această familie?”.

Pentru părinți, această schimbare de perspectivă poate fi profundă.

Copilul care nu cere nimic poate fi admirat pentru independența lui. Copilul extrem de responsabil poate părea matur înainte de vreme. Cel care simte imediat starea mamei sau a tatălui poate fi descris ca foarte empatic. Cel care ține familia împreună poate deveni „copilul pe care te poți baza”.

Exact aceste competențe lăudabile ascund marele cost al adaptării.

Sabine Lück descrie în acest context „copilul omnipotent”: copilul care, atunci când sprijinul adultului nu este suficient, ajunge la concluzia că trebuie să se bazeze în primul rând pe sine. Mai târziu, această autonomie forțată poate apărea sub forma dificultății de a primi ajutor, a nevoii permanente de control, a autoexploatării sau a incapacității de a se abandona unei relații de sprijin.

Aici cartea formulează una dintre ideile sale cele mai fertile: ceea ce a reprezentat cândva o soluție de supraviețuire poate deveni, în viața adultă, o limitare.

Momentul în care acest adult devine, la rândul său, părinte deschide o nouă etapă a transmiterii.

Părintele își întâlnește copilul cu întreaga sa istorie relațională. Cu felul în care a fost primit, liniștit, ascultat, protejat sau lăsat singur. Cu ceea ce a învățat despre furie, apropiere, rușine, autonomie, succes, eșec, corp, vulnerabilitate sau separare.

În Fericire moștenită, transmiterea rănii este descrisă într-un mod mai subtil decât simpla repetare a unui comportament disfuncțional. Rana se transmite tocmai prin dorința sinceră de a-i oferi copilului o viață mai bună. Părinții încearcă să compenseze ceea ce le-a lipsit, să prevină suferințe cunoscute, să recupereze oportunități pe care ei nu le-au avut. În aceste intenții pot intra, fără să fie observate, propriile frici, pierderi și nevoi neîmplinite.

De aici rezultă una dintre întrebările care traversează întreaga carte:

Ce îi aparține copilului meu și ce provine din propria mea istorie?

Pentru mine, aceasta este una dintre întrebările terapeutice centrale ale volumului.

Ea permite o diferențiere importantă între copilul real, aflat în fața noastră, și copilul asupra căruia se proiectează propria biografie. Un părinte care a trăit lipsa poate interpreta nevoile copilului prin experiența propriei lipse. Un părinte care a trăit nesiguranță poate încerca să elimine orice risc din viața copilului. Un adult căruia autonomia i-a fost restricționată poate investi dezvoltarea copilului cu o presiune uriașă asupra libertății și performanței.

Intențiile rămân adesea bune. Efectul lor relațional poate fi însă diferit.

În acest punct, perspectiva transgenerațională se întâlnește cu perspectiva sistemică. Sabine Lück descrie familia ca pe un sistem dinamic în care relația de cuplu, sistemul părinte–copil și relațiile dintre frați se influențează permanent reciproc. Un simptom individual este astfel privit într-o rețea de relații, roluri și procese care îl preced și îl mențin.

Pentru profesioniști, aici se află una dintre utilitățile majore ale cărții. Fericire moștenită oferă o grilă amplă de explorare: atașament, parentificare, roluri familiale, granițe, relația de cuplu, dinamica dintre frați, reglarea emoțională, experiențe traumatice, pierdere, migrație, adopție și diferite configurații familiale.

În același timp, o lectură profesională cere și delimitare. Contractul de loialitate, conflictul arhaic de bază și cele cinci căi de vindecare sunt constructe clinice proprii Generation Code®. Ele pot fi puse în dialog cu teoria atașamentului, psihologia dezvoltării, abordările sistemice sau cercetarea asupra parentificării, fără a fi echivalate automat cu acestea.

Această distincție este importantă și atunci când cartea se apropie de epigenetică. Sabine Lück însăși menționează limitele transferului rezultatelor studiilor pe animale către oameni. În unele exemple clinice, explicațiile sunt formulate cu o certitudine mai mare decât ar permite standardul unei lucrări strict științifice. Cartea trebuie citită aici ca lucrare de popularizare și ca prezentare a unui model clinic, cu toate posibilitățile și întrebările pe care un astfel de model le deschide.

Această precizare este importantă pentru mine tocmai pentru că sunt implicată profund în dezvoltarea Generation Code® în România. Consider că o metodă câștigă prin delimitări conceptuale clare: ce este susținut de cercetare, ce reprezintă ipoteză clinică și ce rezultă din observația terapeutică acumulată în practică.

Însă Fericire moștenită are o miză care merge mai departe de explicarea traumei.

O familie transmite și resurse.

Transmite moduri de a supraviețui, capacitatea de a găsi soluții, solidaritate, rezistență, umor, creativitate, valori și forme de apartenență. Sabine Lück urmărește tocmai această dimensiune mai puțin discutată a transmiterii transgeneraționale: experiențele dificile nu lasă în urma lor exclusiv vulnerabilitate, ci pot genera și competențe de adaptare, strategii de protecție și forme de reziliență care continuă să circule în familie.

Aici se află una dintre diferențele importante dintre Destin moștenit și Fericire moștenită. Prima carte conduce cititorul în explorarea biografiei familiale și a rănii transgeneraționale. Volumul de față merge mai aproape de locul în care această istorie devine din nou activă: relația actuală cu copilul.

Întrebarea nu mai este numai ce s-a întâmplat în generațiile anterioare, ci cum se exprimă astăzi această istorie în comportamentul parental, în așteptările față de copil, în modul în care îi interpretăm emoțiile, în ceea ce tolerăm greu și în ceea ce încercăm, uneori cu o intensitate surprinzătoare, să prevenim.

Din această perspectivă trebuie înțeles și titlul cărții. „Fericirea” despre care vorbește Sabine Lück este legată de posibilitatea unei alte transmiteri între generații. Cunoașterea istoriei familiale capătă valoare atunci când produce diferențiere: între experiența părintelui și experiența copilului, între pericolul de atunci și situația de acum, între o strategie de supraviețuire care a fost cândva necesară și ceea ce relația prezentă solicită în realitate.

Această diferențiere are consecințe foarte concrete. Un părinte își poate recunoaște propria teamă înainte de a o transforma în limită pentru copil. Poate identifica o așteptare familială înainte ca aceasta să devină mandat. Poate observa că o calitate pe care o admiră la copil, responsabilitatea, independența, disponibilitatea permanentă pentru ceilalți, ascunde uneori o adaptare prea timpurie. Și poate începe să răspundă copilului pe care îl are în față, dincolo de ceea ce propria istorie îl face să vadă.

Cartea este construită tocmai pentru a transforma aceste întrebări în lucru concret. Cele 48 de exerciții și numeroasele exemple de caz însoțesc cititorul de la identificarea declanșatorilor emoționali și a propriilor căi de adaptare din copilărie până la dinamica de cuplu, relațiile dintre frați, rușine, vinovăție, anxietate, comunicare și consolidarea capacității de autoreglare.

Un loc aparte îl ocupă Spiele-Apotheke® – Farmacia cu jucării®, conceptul dezvoltat de Sabine Lück pentru lucrul relațional cu copiii. Jocul este folosit aici ca mediu de comunicare și de experiență, într-o formă accesibilă copilului și integrabilă în viața cotidiană a familiei. Această componentă practică diferențiază cartea de multe volume de popularizare despre trauma transgenerațională: cititorul primește o construcție teoretică, dar și modalități concrete de a observa și modifica interacțiunea.

Sabine Lück și Timea Müller

Pentru profesioniști, cartea este interesantă tocmai prin această trecere repetată între generații, relații și intervenție. Generation Code® propune o lectură proprie a parentificării, adaptării, loialității, simptomului și funcției pe care copilul o poate prelua în familie. Unele dintre aceste concepte au puncte evidente de contact cu teoria atașamentului, psihologia dezvoltării și abordările sistemice; altele reprezintă construcții specifice metodei și au nevoie, în continuare, de cercetare și validare empirică.

Pentru părinți, accesul este diferit. Cartea nu presupune cunoașterea terminologiei psihoterapeutice. Exemplele, exercițiile și situațiile cotidiene fac vizibile procese pe care mulți adulți le cunosc fără să le fi putut numi: reacția neașteptat de intensă la comportamentul copilului, frica de a repeta greșelile propriilor părinți, dorința de a face „totul mai bine”, dificultatea de a tolera separarea sau sentimentul că trebuie să protejăm copilul de orice experiență pe care noi înșine am trăit-o ca dureroasă.

Aici văd eu șansa reală a acestei cărți.

Tema transgenerațională a devenit între timp foarte populară și, odată cu această popularitate, riscă uneori să fie redusă la formule rapide: „trauma bunicii”, „rana strămoșilor”, „ce porți pentru familia ta”. Fericire moștenită oferă posibilitatea unei discuții diferențiate, pentru că readuce permanent tema în relația actuală și în responsabilitatea adultului.

Istoria familială devine relevantă în măsura în care ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce se întâmplă astăzi.

De aceea consider importantă apariția acestei cărți în limba română. În ultimii ani am adus Generation Code® în România, am format profesioniști în utilizarea metodei și a instrumentelor sale și am lucrat constant la construirea unei terminologii care să poată susține o discuție profesională despre procesele transgeneraționale. Traducerea Fericirii moștenite a făcut parte din același proces.

Pentru mine, volumul acesta aduce o etapă importantă în această muncă, pentru că pune la dispoziția publicului român o parte esențială a modelului pe care până acum am putut să îl transmit în primul rând prin formări: contractul de loialitate, cele cinci căi prin care copilul încearcă să răspundă vulnerabilităților familiale, dinamica dintre generații și, mai ales, posibilitatea de a interveni acolo unde transmiterea se produce efectiv – în relație.

Fericire moștenită poate fi citită ca părinte și poate fi citită ca profesionist. Probabil că lectura cea mai interesantă apare atunci când cele două perspective se întâlnesc. Pentru că psihologul, terapeutul sau pedagogul are și el o istorie familială, iar părintele are nevoie uneori de mai mult decât de sfaturi educaționale: are nevoie să înțeleagă ce anume din propria biografie intră în relație cu copilul său.

Cartea Sabinei Lück oferă un cadru pentru această explorare și, odată cu el, o întrebare care merită luată în serios: ce anume din ceea ce am primit continuă prin mine și în ce formă vreau să ajungă mai departe?

Poarta către rădăcini

O metodă terapeutică dezvoltată de Sabine Lück pentru a înțelege cum se transmit între generații tipare emoționale, roluri familiale și strategii de adaptare – și cum pot fi ele transformate în relația actuală cu propriul copil.

Dacă „Destin moștenit” explorează biografia familială și rana transgenerațională, „Fericire moștenită” mută accentul spre relația părinte-copil de acum: cum se manifestă astăzi acea istorie și ce poate face un părinte diferit.

Un concept central al metodei: organizarea relațională prin care copilul răspunde, adesea inconștient, vulnerabilităților din familie – de exemplu retrăgându-și propriile nevoi sau preluând un rol care „lipsește” în sistemul familial.

Ambele, dar cu delimitare: unele concepte au legături clare cu teoria atașamentului și cercetarea asupra copiilor care preiau roluri de adult în familie, altele sunt construcții specifice metodei Generation Code®, care necesită în continuare validare empirică. Cartea este gândită ca lucrare de popularizare a unui model clinic, nu ca text științific strict.

Atât părinților – prin exemple, exerciții și situații cotidiene ușor de recunoscut – cât și profesioniștilor din terapie, psihologie sau educație, care găsesc în ea o grilă amplă de lucru (atașament, roluri familiale, dinamica frați, reglare emoțională etc.).

Instrumente practice care însoțesc cititorul pas cu pas, de la identificarea propriilor declanșatoare emoționale și tipare din copilărie, până la aplicarea lor în relația de cuplu, cu frații sau cu propriul copil.

Un concept dezvoltat de Sabine Lück pentru lucrul relațional cu copiii prin joc, folosit ca mediu concret de comunicare și schimbare în viața de zi cu zi a familiei.