Sărăcia ca moștenire. Trauma colectivă și internalizarea subjugării în România
Când vorbim despre sărăcie în România, ne grăbim adesea să discutăm despre salarii mici, inflație, corupție sau migrație. Puțini au curajul să spună că, de fapt, sărăcia este o formă de moștenire psihosocială, adânc înrădăcinată în istoria noastră colectivă. Nu este doar o lipsă de resurse, ci o lipsă de încredere, de inițiativă, de demnitate interiorizată.
Psihologia transgenerațională, epigenetica traumei și științele sociale post-coloniale oferă un cadru solid pentru înțelegerea acestui fenomen: atunci când generații întregi au trăit în relații de subjugare – fie ele impuse de imperii, de sistemele feudo-agrare, de comunism sau de religie – se formează ceea ce psihanalistul Ignacio Martín-Baró numea „conștiință oprimată”. Această conștiință nu dispare odată cu schimbările politice. Dimpotrivă, ea se transmite în tăcere, prin rușine, frică, obediență și credința că „așa e viața”. Copilul învață, înainte de a vorbi, cum să nu deranjeze ordinea lucrurilor.
O istorie uitată – sau evitată
România este un spațiu istoric în care raporturile de putere au fost rareori negociabile. Robia romilor – legalizată timp de peste 500 de ani –, servitutea țăranilor, dependența de imperii externe și, mai târziu, dictatura comunistă au cultivat un model de organizare socială în care relația „stăpân–slugă” nu a fost doar tolerată, ci naturalizată.
Un exemplu elocvent este transformarea simbolică a liderului în „părinte suprem”: în perioada Ceaușescu, propaganda îl desemna ca „Tătuc” și „fiul iubit al poporului”, un mecanism clasic de infantilizare colectivă. Consecințele psihologice ale acestui model se văd astăzi în așteptarea ca statul, „cineva de sus”, să vină să ne salveze, să ne dea, să ne aprobe.
Această delegare permanentă a puterii personale este simptomul unei traume colective nerezolvate în psihologia transgenerațională. Trauma în sine nu constă doar în suferința trecutului, ci în incapacitatea de a vorbi despre ea, de a o simboliza, de a o încheia psihic. Exact ce Marianne Hirsch numea „memorie postmemorială” – nu ești martor direct, dar trăiești efectele unei istorii netrăite personal, dar înscrise în corp și în cultură.
Codul tăcerii, moralitatea obedienței și psihologia transgenerațională
Din perspectivă psihogenealogică, multe familii românești au cultivat un cod al tăcerii în jurul evenimentelor istorice dureroase. Robia romilor, deportările, foametea indusă, colectivizarea, abuzurile Securității – toate sunt adesea absente din poveștile de familie. A vorbi despre ele era periculos. A pune întrebări – inutil. Astfel, generații întregi au fost învățate nu doar să se teamă, ci și să se rușineze de neputința lor. S-a creat un sistem intern de autocenzură, în care supraviețuirea conta mai mult decât demnitatea, iar obediența devenea o virtute.
Această logică este prezentă încă în sistemul educațional („nu comenta, nu întreba”), în relațiile de muncă („fii recunoscător că ai un loc”), în comunitățile rurale („nu te băga, că iese rău”). Este o formă de internalizare a ierarhiei, în care bunăstarea este privită ca un dar – nu ca rezultat al unei contribuții meritate.
Sărăcia psihosocială – o realitate transgenerațională și epigenetică
Din perspectivă epigenetică, cercetările recente (Rachel Yehuda, Moshe Szyf) arată că trauma severă poate afecta expresia genelor și se poate transmite biologic urmașilor. Asta înseamnă că frica, stresul cronic, nesiguranța alimentară sau lipsa controlului asupra propriei vieți – toate trăite intens în comunism sau în perioada post-decembristă – pot deveni realități corporale în următoarele generații. Nu ca destin biologic, ci ca vulnerabilitate latentă.
Aici apare ceea ce psihoterapia transgenerațională numește „moștenirea tăcută”: copilul nu știe ce s-a întâmplat, dar resimte în corp o alertă nespecifică, o neîncredere difuză, o teamă de autoritate, o rușine a fi văzut. Adevărata sărăcie este această neîncredere în sine, în relații, în viitor.
Reconstrucția – între reflecție, alegere și moștenire epigenetică
Reconstrucția nu este un proces ideologic, ci relațional și educațional. Ea începe în spații sigure, în grupuri în care este permisă reflecția și exprimarea, în familii care încurajează întrebările dificile, în școli în care e ok să greșești.
Poate părea simplu, dar este revoluționar, într-o cultură în care „să te adaptezi” a fost normă de supraviețuire. Ne dorim libertate, dar inconștient reproducem condițiile lipsei de libertate: ierarhii rigide, evitarea greșelii, rușinarea inițiativei. A rupe acest cerc presupune o lucrătură delicată cu memoria, dar și cu prezentul: ce valori transmitem, ce tolerăm, ce susținem?
Proiectul Generation-Code®România – o inițiativă pentru vindecare și formare
În acest context, Proiectului Generation Code România®, devine o inițiativă necesară: o platformă de educație transgenerațională care formează profesioniștii din domenii psihosociale să recunoască și să abordeze trauma colectivă, loialitățile oarbe și moștenirile tăcute ale istoriei. Prin metode precum analiza genogramei, lucrul cu carduri terapeutice, explorarea simbolurilor ancestrale și folosirea tablei sistemice, participanții învață cum să construiască un spațiu de vindecare în care clienții își pot recupera autonomia și resursele.
Generation Code nu este doar un set de tehnici, ci o etică a reconectării: cu sine, cu trecutul, cu potențialul real de transformare.
Este o invitație la coerență interioară și la refacerea legăturilor într-o cultură fragmentată.
Si bineînțeles, la cursurile noastre .
Bibliografie orientativă
- Hirsch, Marianne – The Generation of Postmemory: Writing and Visual Culture After the Holocaust. Columbia University Press, 2012.
- Martín-Baró, Ignacio – Writings for a Liberation Psychology. Harvard University Press, 1994.
- Volkan, Vamik – Large-Group Psychology: Racism, Societal Divisions, Narcissistic Leaders and Who We Are Now. Phoenix Publishing House, 2020.
- Yehuda, Rachel – „Epigenetic mechanisms in PTSD: The importance of identifying trauma biomarkers.” Dialogues in Clinical Neuroscience, 2018.
- Lück, Sabine – Destin moștenit & Strămoși pe divan (trad. rom. Ed. Trei)
- Siegel, Daniel J. – The Developing Mind: How Relationships and the Brain Interact to Shape Who We Are. Guilford Press, 2015.
- Szyf, Moshe – „The Epigenetics of Early Life Adversity: Current Knowledge and Future Challenges.” Journal of Developmental Origins of Health and Disease, 2021.
